Banner
Travel

30+

13873232_10208473092362638_2259894253129133288_n

Sincera sa fiu m-am cam panicat in ziua implinirii celor 30 ani. Din ce povesteam cu invitatii, fetele din clubul 29a(pentru ca da, noi femeiele nu implinim 30 de ani ci 29a, 29b, samd) spuneau ca au simtit pragul ca pe un bumerang.  Cei de peste 40 ani spuneau cu totii ca acum este de fapt cea mai frumoasa perioada a vietii.

Eu i-am implinit cu un soi de mix de sentimente. Ceva este altfel si nu ma refer doar ca este un 3 in fata si nu mai este 2, pur si simplu incepi sa realizezi ca multe lucruri sunt altfel.

  • Apar primele riduri, fie si ele de expresie. Pe mine personal acestea nu m-au afectat, poate pentru ca stiu ca le-am facut razand enorm la viata mea. Asa ca le port cu mandrie. Inca.
  • Metabolismul nu mai este acelasi. Chit ca ai lectia invatata si stii ca rezultatele bune se obtin prin sport si multa disciplina, parca nu mai este totul asa usor. In schimb pun tot mai des accentul, atat la mine cat si la altii, pe caracter si nu pe fizic.
  • Punctul de mai sus l-as traduce in toleranta si da, asta este o calitate pe care eu mi-am castigat-o in timp. Incerc pe cat posibil sa evit preconceptiile, judecatul la prima vedere sau din povestile celorlalti.
  • Daca este ceva ce s-a schimbat fundamental, atunci fara doar si poate este ca lucrurile materiale au ajuns sa fie privite DOAR ca lucruri materiale. Investitiile sunt mai bine gandite. Datorita pasiunii mele pentru sport, hainele sunt de cele mai multe ori functionale si comode, nu neaparat si la moda. Asta nu inseamna ca din cand in cand nu incerc sa ma incadrez in trend, numai ca exceptiile sunt doar daca ma regasesc in stilul respectiv.
  • In ultima perioada aleg sa arat si sa spun oamenilor din viata mea ca imi sunt importanti. Ca vreau sa am amintiri si momente alaturi de ei si nu neaparat mii de poze. De aceea, de la petrecerea de aniversare exista doar o singura fotografie, facuta inainte sa vina invitatii. Initial mi-as fi dorit sa-i fotografiez pe toti, ca-s rare momentele astea in care ne strangem absolut TOTI la o masa, apoi m-am gandit ca acest gest i-ar inhiba, vor fi nevoiti sa zambeasca doar ca sa arate bine in poza si vor uita sa rada din tot sufletul la o gluma spusa in cerc deschis.
  • Treceam zilele trecute peste To do List-ul de la inceputul anului si am realizat cu stupoare ca foarte putine lucruri sunt bifate. In alt context poate as fi fost dezamagita, insa am fost suficient de realista sa observ ca unele dorinte nici nu depind de mine, ci exista acolo un factor X, necunoscut, care face ca viata ta sa ia o cu totul alta intorsatura. Asa ca ma bate gandul sa-mi fac un bilant la sfarsitul anului cu ce am realizat sa fac. Nu stiu daca e mai bine, insa mai motivational sigur este.
  • Cea mai mare schimbare am facut-o incepand sa-mi traiesc viata, netinand cont de parerea celorlalti. Cred ca este schimbarea cea mai pozitiva, facuta in ultima perioada. Toate preconceptiile, teama de nu face greseli, teama de a nu fi pe placul cuiva, teama de iesi din standardele altora(care poate nu coinicideau cu ale mele) au disparut. Si usor-usor am simtit ca-mi cad unele greutati de pe umar, ca ma simt mult mai impacata cu mine, ca actionez si reactionez mult mai bine. la situatii, la oameni, la tot.

Daca este ceva ce simt ca nu s-a schimbat in viata mea, atunci cu siguranta trebuie sa mentionez pasiunea de a cutreiera lumea, cu avionul, cu masina, pe jos, la hotel, la cort sau pur si simplu in masina. M-am gasit in situatii in care in anii anteriori poate as fi strambat din nas, reactionand cat se poate de calm si firesc.

Raman in continuare un om sincer, chiar daca uneori e greu sa impachetezi un raspuns ferm, de teama sa nu-ti jignesti partenerul de discutie, pentru ca asta este din punctul meu de vedere, fundatia oricarei relatii, fie ea personala, profesionala sau de amicitie.

Rad in continuare cu aceeasi pofta, pentru ca-mi face mie si celor din jurul meu bine. Si apreciez mult mai bine chestiile marunte, venite din inima.

Si nu, nu-mi fac planuri pentru urmatorii nu stiu, 10 ani, 20 de ani. Viata mi-a demonstrat, poate anul acesta mai mult ca niciodata, ca o chestie banala , poate sa-ti schimbe intregul destin. Ca oamenii din jur te vor modela si-si vor lasa amprenta pe tine, fie la modul pozitiv sau negativ. Tu si DOAR tu alegi ce om decizi sa devi, pentru ca tie trebuie sa-ti ceri socoteala cu ce ai facut/adunat pe timpul tau.

Banner

Join the discussion

  1. Teodora

    Bingo! 😀 Cred ca suntem batrani atat cat ne lasam sufletul sa fie si tineretea sufletului se vede si pe chip. Stiu oameni la 20 de ani care au conceptii, atitudini si comportamente de parca viata este aceasta corvoada pe care trebuie sa o duca. In schimb, imi aduc aminte cu mare placere de bunica-mea, care era plina de viata si voie buna la 70 de ani, chiar daca trecuse printr-un razboi mondial si comunism.

    • Anamaria1086

      Toate experientele de viata te modeleaza. Dar cand n-ai trecut prin multe in viata poate esti mai reticent la tot ce inseamna nou. Depinde enorm ce oameni ai care sa te formeze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *