Daca analizez, la modul general viata, realizez ca vreo trei sferturi din ea, e „blocata ” de frica. De la teama de nu spune adevarul ca sa nu ranesti, de la teama de imputa unui sef o anumita conduita, pentru ca s-ar putea sa ramai fara job desi ratele-ti bat la usa lunar, de teama de a refuza un fel de macare din partea soacrei, de teama sa nu-ti puna bete in r̶̶o̶̶a̶̶t̶̶a̶ casnicie, teama de esec si poate cea mai grea: frica de gura lumii.
Bun si noi cand mai traim, daca suntem dominati de frica?
Am ales acest subiect, pentru ca m-am confruntat in mod direct, acum doua saptamani cu el, in timp ce osteopatul incerca sa-mi „deblocheze” soldul stang. Eu nu stiam ca e blocat, nici ca piciorul stang era mai scurt decat cel drept si de fapt, intrebarea care-mi venea in minte continuu era: Eu ce d̶̶r̶̶a̶̶c̶̶u̶̶l̶̶u̶̶i̶ caut aici? Eh, eu in nebunia mea vroiam sa nu mai dau banii pe hormoni si medicamente in clinica de fertilizare in vitro, asa ca am hotarat ca e mai bine sa-i investesc in variante alternative. Nu ca nu s-ar cunoaste intre ei, dar asa ne place noua sa ne mintim ca stim ce facem cu banii. Partea mai putin buna pentru noi, e ca stiu ei cum sa ajunga la banii nostri, mult mai bine decat ne inchipuim noi.
Dar repet, nu asta era subiectul, ci intrebarea lui seaca, dupa un sir de replici: Bun, dar de ce nu faci? Ah, pai stii… -Mai, moare cineva? Nu, dar ce vor spune ceilalti? Daca raman singura cu ideea mea?! -La 7,5 miliarde de oameni cat sunt pe planeta asta, tu incerci sa-mi explici ca e probabil sa nu te inteleaga nimeni?!
Si in momentul ala a fost ca un click in mintea mea. Exceptand faptul ca am simtit imbuntatiri fizice in urma celor doua sedinte la el, cred ca a meritat sa dau banii, doar pentru „discutia” de mai sus. Cu omul ala, am interactionat maxim 2h in viata mea si neavand nicio retinere in a-mi exprima sentimentele mi-am deschis gura, fara sa ma gandesc ca poate ranesc sau isi face o parere gresita despre mine. Fiind un om tehnic, care lucreaza preponderent cu cifre, am realizat ce nesemnificative par unele probleme in fata unui 7 miliarde. Si poate cel mai important – toti avem frici, noi alegem daca vrem sa le invingem sau nu.
Suntem trei sferturi din educatia parintilor, din ce am invatat in societatea in care am crescut, din mediul in care ne dezvoltam la momentul actual si o parte din experienta proprie. Garantii nu exista, nici in viata profesionala, nici in viata privata si daca vrem sa spunem lucrurilor pe nume, nici macar ziua de maine nu este sigura.
Sigur, sa-ti critici superiorul, in perioada de proba, nu e chiar o ideea stralucita, dar daca-ti expui punctul de vedere intr-un mod civilizat, cu argumente, poate fi un avantaj. Si un punct pentru stima de sine, de care avem atata nevoie.
Traim o viata intreaga ca sa invatam despre noi, sa realizam ce ne bucura, ce ne implineste si de ce nu cine?! De aia cred cu tarie ca trebuie sa ne invingem frica de un nou inceput, daca cel putin trei raspunsuri la urmatoarele intrebari sunt negative:
- Moare cineva daca actionezi asa?
- Iti pierzi nevoile fiziologice: hrana, aer, apa, somn, sex?
- Simti ca mai ai putere/ sursele necesare sa schimbi situatia actuala?
- Poti sa respiri usurat/ sa dormi bine, in conditiile in care ceva te apasa?
- Te duci la job fara strangere de inima?
- Bucuria celorlalti este mai importanta decat linistea ta sufleteasca?
Nu-i poti schimba pe toti, dar te poti schimba TU! Cu síguranta nu toata lumea o sa fie de acord cu tine, cu siguranta va exista cineva care va avea ceva impotriva, cu siguranta unii isi vor da cu parerea, dar ceea ce in fond si la urma-urmei conteaza este ceea ce simti tu! Daca-ti e bine, daca esti implinit, daca simti ca faci ceea ce ti-ai dorit intotdeauna!
