Poza este din concediul din vara trecuta, la Balea Lac. Si trebuie sa recunosc, am cautat ceva, sa gasesc o fotografie care sa exprime cumva starea actuala. Si eu cred ca asta este cea mai potrivita.
Suntem in punctul acela in care emotiile, nesiguranta, visurile, dorinte aprinse, temeri, incertitudini si un amalgam de alte sentimente au pus stapanire pe noi. Si-mi permit sa vorbesc in numele amandurora, pentru ca amandoi trecem prin aceste stari.
Suntem in plin proces de fertilizare in vitro.
De fiecare data cand rostesti asta, se lasa liniste. Pret de cateva secunde. Si apoi, ca la comanda curg sfaturile, exemplele, reusite, esecuri, optimism, pozitivitate. Totul se incheie cu acelasi: o sa fie bine! Iti tin pumnii!
Poate ca un gand pozitiv, o incurajare o sa-ti ridice putin moralul si sa-ti dea senzatia ca nu mai esti singura. Dar la sfarsitul discutiei ramai DOAR tu si temerile tale, tu si corpul tau, tu si destinul tau. Pentru ca daca este ceva ce noi am invatat in tot acest timp este ca, natura este cea care decide si ca tu nu poti face nimic sa schimbi asta, indiferent de cat de eficiente sunt medicamentele prescrise, indiferent de cat de bine reactioneaza organismul tau la injectii sau indiferent de gradul de stress pe care-l resimti sau nu.
Am evitat cu strictete sa-mi compar situatia cu a celorlalti, chiat ca m-am trezit deseori cautand pe google: „reactii adverse la Cetrotide(eu fac o alergie locala dupa injectie)” sau „cate ovule se pot produce dupa stimulare ovariana?” . E firesc sa-ti faci ganduri , sa te intrebi daca esti in parametrii? Sa nu dormi noaptea de teama ca poate nu reusesti sa produci niciun ovul sau de teama ca o sa produci atat de multe incat o supra-stimulare cu internare in spital este inevitabila.
Daca este ceva ce s-a schimbat in viata noastra, in afara de inevitabila retentie de apa precum si unele vanatai cauzate de injectii, dureri abdominale izolate, oarece schimbari de dispozitie, evitarea activitatii fizice (am facut sport pana in a 10-a zi de tratament si la sfatul medicului, am decis sa luam o pauza) aia este legatura dintre noi doi ca parteneri. Comunicarea intre noi doi a fost intotdeauna buna, acum as putea spune ca e perfecta.
Plecam optimisti, dar suficient de realisti si sinceri cu noi, de la ideea ca asta este sansa de a avea un copil pe cale naturala. Nu e un scop, e o posibilitate pe care ne dorim sa nu o regretam ca nu am luat-o in calcul. Pentru ca da, noi putem influenta intr-un fel sau altul, intreg procesul asta fascinant de conceptie, dar pana intr-un punct. De restul se ocupa natura.
