Banner
Travel

Florenta Part II

img_1791

img_1771

img_1760

img_1818 img_1809

img_1824

img_1829

img_1831

img_1840

img_1815

Joia trecuta a fost premiera filmului Inferno. Si chit ca eram in stresul examenelor, sadeste sotul o samanta in sufletul meu: nu ai vrea sa mergem in cinematograf sa vedem filmul? Cum sa nu?! Eu aia care am sarit in sus de bucurie cand mi-a fost livrata cartea comandata si am devorat-o pe nerasuflate in cateva zile (pe santier in Luxemburg-asta stiu si acum). Sigur ca vreau!

Si asa ne-am trezit in sala, Andy cu punca de popcorn si eu cu cea de nachos, asteptand emotionati sa vedem cum a iesit.

Nu sunt eu in masura sa fac o recenzie a filmului, stiu doar ca m-a ajutat enorm faptul ca stiam povestea, intreaga actiune fiind putin mai complicata, ca de altfel toate filmele realizate dupa romanele lui Dan Brown. Andy a avut ceva mai mult de rumegat.

Plus ca finalul este schimbat in film, dar asta va las pe voi sa descoperiti.

Ce vroiam eu sa remarc este ca pe toata durata filmului m-am trezit soptind: ah uite, Ponte Vecchio, Palazzo Vechio, uite acolo ne-am pozat noi, Baptiserium San Giovanni, Piazza della Signoria si automat rememoram fiecare plimbare, fiecare coltisor nou descoperit in Florenta. Care este un oras absolut superb.

Noi,  in general vizitam orasele dupa ce vedeam un film anume: in Paris am plecat dupa ce am vazut Codul lui da Vinci, in Praga am fost dupa ce am vazut Triple X, in Londra am fost dupa ce am vazut Skyfall, samd. Numai ca de data asta, am ales sa vizitam intai orasul si apoi am avut ocazia sa vizionam filmul, chestie care ne-a facut oarecum curiosi sa vedem daca intr-adevar unele lucruri chiar asa sunt sau au fost inventate pur si simplu pentru actiune. Sigur, faptul ca citisem cartea a contat enorm la planificarea concediului, insa uitasem o parte din detaliile cartii, pe care le-am descoperit acolo. Tin minte si acum, cat de entuziasmnata eram eu cand am vazut masca lui Dante Aligheri si Andy nu intelegea de ce?

Daca Domul, Campanille si Baptiserium sunt arhipline de vizitatori care asteapta in cozi infernale si  bine pazite de soldati, cum va spuneam si aici , o biserica mi-a atras atentia intr-un mod deosebit: Santa Maria Novella. Era cam ultimul punct de interes pentru noi, dupa ce asteptasem nici mai mult nici mai putin de cinci ore sa urcam in cupola Domului. Si avea sa ne fie nu doar adapost pentru ploaia torentiala care pornise, ci si un loc perfect unde sa ne reculegem in liniste, departe de toata inghesuiala si imbulzeala turistica din centru.

In curtea interioara, dupa ploaie, mirosea a rozmarin si a liniste, o liniste din aia sufleteasca in care simteai cumva ca nu esti singur. Eu cred ca Dumnezeu exista, eu sunt convinsa ca Iisus a existat, eu nu cred insa ca el si-a dorit sa avem catedrale in care se se investeasca milioane, ca preotii sa conduca masini scumpe in conditiile in care foarte multi oameni nu au ce manca, ci a vrut sa fim mai buni, cu noi, cu ceilalti, cu animalele.  Si eu mai cred ca Dumnezeu nu miroase a tamaie, dar miroase a rozmarin dupa o ploaie torentiala de vara.

Si mai cred ca o sa revad Florenta, pentru simplul fapt ca este un centru cultural de o insemnatate majora si un loc excelent pentru a aprecia aportul fiecarui artist adus istoriei noastre.

 

 

Banner

Join the discussion

  1. cris

    Ce dragut ai scris! Chiar m-ai facut si mai curioasa sa vad filmul 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.