„-Sara, i-a spus in timp ce-i tinea fata cuprinsa intre palme, esti atat de frumoasa!
-Nu sunt frumoasa, a raspuns ea strengareste, stiu cum sa-mi ascund defectele, apoi si-a intors capul si a tras adanc un fum din tigarea ce o tinea in mana dreapta.”
Scena asta i-a revenit in minte in timp ce-si admira corpul,in oglinda. Pe pielea cu picaturile inca siroind de la dus, erau urme. Urmele a niste ani, cateva cicatrici, doua alunite pe sanul drept, o si abdomenul acela, care necesita ceva mai multa atentie. Stia ca nu are un corp perfect, dar perfect in aceptiunea cui sa fie? Tot ce stia ea era ca acel corp putea sa spuna o intreaga poveste, corpul acela era ca un teatru vechi pe scena caruia s-au trait drame, emotii, pe care s-au scurs lacrimi si s-a ras in hohot, s-a iubit cu pasiune, s-a urat cu toata fiinta. Specatatorii veneau, se punea masca adecvata, se juca rolul in modul cel mai profesionist, se aplauda la scena deschisa, se tragea cortina, spectatorii plecau si peste teatru se aseza un dor sec amestecat cu praf. Ea scotea pachetul de tigari, se aseza pe scaunul din mijlocul scenei si privea scaunele goale din sala, fumand in liniste, rememorand replicile spuse, fetele spectatorilor de care s-a lovit si i-au ramas intipariti pe retina.
O da, ea stia ca nu e frumoasa, stia insa ca e altfel. Si o data cu trecerea spectacolelor, dorul nu mai era asa puternic. Nici praful nu mai era asa apasator. Daca-si dorea, primea cu un zambet cald, un buchet de flori sau doua, de la unul din admiratori. Multumea elegant si pleca, intr-un amestec de tigare si parfum fin. Nu-si lua niciodata la revedere, poate pentru ca in adancul sufletului ei isi dorea sa lase o portita de unde sa poate evada.
Pentru ca ei, nu-i placeau spatiile inchise, unde felul ei libertin de a fi putea sa se loveasca de niste colturi stupide. Ea era un spirit liber, caruia ii placea sa bucure nu unul, ci toti oamenii, sa transmita sentimente, emotii, sa vada pasiunea arzand in ochii oamenilor, sa transmita prin toti porii – tot ceea ce sufletul ei avea de dat mai departe.
In alta camera, in alta casa,intr-un alt colt de lume, asezat intr-un fotoliu de piele maro, statea el. Privind in gol, rememorand toate replicile spuse. Rolul fusese perfect interpretat. Lumea aplaudase minute bune, in continuu, cortina s-a tras si ea avea sa-si fi fumat tigarea in mijlocul scenei, apoi plecand intr-un amestec de tutun si parfum. De data asta fara flori.
Si el, ramasese in sala, adulmecand cu nesat ultimele note dintr-un parfum, in timp ce dorul sec devenise din ce in ce mai puternic si mai sufocant…
