Cand am scris posturile despre fertilizarea in vitro, aveam sentimentul ca parca nu traisem eu toata experienta. Parea o poveste spusa de altcineva, dar tastata de mine. Si stiu de ce. Durerea a fost atat de puternica, incat am blocat orice gand, orice dorinta, orice discutie. Ma intrebau colegi/ prieteni/ familia, daca nu mai vreau totusi sa incerc?
De fiecare data raspundeam scurt: Eu nu pot sa am copii, nu vreau sa discut despre asta!
La cateva luni dupa aceea m-am reapucat de fumat, desi renuntasem de 2 ani si jumatate. Nutritie sanatoasa nu prea mai exista in vocabularul meu. Vroiam parca sa sterg cu buretele tot. Si asta pentru ca facusem, din punctul asta de vedere, absolut tot ce mi-a stat in putere sa asigur un mediu normal si sanatos pentru sarcina. Si – DEGEABA!!!
Ca majoritatea cuplurilor, am pus accent sa avem o pregatire profesionala, sa avem joburi – copilul o sa-l facem mai incolo. Cand toate astea au functionat, ne-am dorit o casa – abia ne punem pe picioare, mai amanam sa avem copil. Parca am vrea sa mai adaugam ceva scoala, in paralel cu jobul – dar timpul trece, noi nu intinerim.
Eu am facut fertilizarea in vitro in conditiile in care lucram full-time pe santier si faceam scoala in paralel. Aveam si probleme de rezvolat in familie. Grija mea cea mai mare era sa nu ma ingras. Mergeam la sala. Nu vizualizasem nicio secunda cum voi arata insarcinata. Nu imi imaginasem niciodata cum va arata casa noastra cu un copil.Si nu intelegeam de ce nu reusesc? Dupa 5 Minute petrecute in cabinetul osteopatului, acesta mi-a spus zambind cald : pentru tine, un om tehnic si rational, a avea un copil este un target pe care nu l-ai bifat, ca si pe celelalte. Si asta te doboara.
Daca te regasesti in acesti parametrii, nu repeta greseala mea!
Ca specie, suntem construiti sa procreem, numai ca in adolescenta auzim des expresii: Sa nu cumva sa ramai insarcinata! Deci cel mai probabil vei avea grija sa folosesti toate masurile de contraceptie. Urmeaza scoala, facultate, Job, partener, o casa a voastra…si usor-usor simti ca este timpul sa apara si minunea, ca viata sa va fie completa. Presiunea celor din jur poate sa fie mare, presiunea pe care o aplici psihicului, la fel. Este greu cand majoritatea colegelor de serviciu sau prietenele tale au deja unul sau chiar doi copii.
Stresul in perioada pre-sarcina nu trebuie subestimat, cel putin nu in generatia noastra. Stim, bunicile noastre nu isi masurau temperatura bazala, nu aveau nici un calendar in care isi notau detaliile ciclului menstrual, aveau alte griji, dar functiona totul. Ramaneau insarcinate, aduceau un copil pe lume, daca doamne-fereste acesta nu supravietuia, mergeau mai departe – aveau in continuare guri de hranit.
Atunci functiona, acum nu mai functioneaza. Si cu toate ca medicina este extrem de avansata si ai la dispozitie o multime de specialisti in osetopatie, homeopatie, psihologi, preoti samd. astazi, la doi ani de zile, eu cred ca echilibrul emotional interior si rezolvarea conflictelor interioare sau exterioare este fundatia stabila pre-sarcina.
Despre Conflictele interioare o sa detaliez intr-un alt post, in care o sa prezint si cartea care m-a facut sa imi analizez greselile facute si mai ales, care mi-a dat putere sa mai acord o sansa acestei dorinte, care nu a disparut nicio secunda. Ci doar a fost inabusita.
Fotografia este facuta in Blue Grotto in Malta si de fiecare data cand o privesc, resimt linistea ce mi-o oferea marea – pe care am admirat-o minute in sir, incercand sa imi imaginez cati oameni isi varsa oful in ea.
