Pizza, Pasta e Gellato

Domul




Pasajul Vitorrio Emanuele II

Palatul Sforzesco

Strazi laturalnice


Navigli



Frumusetea orasului trebuie descoperita, pe strazile laturalnice

De fiecare data cand am avut ocazia sa vizitez Italia, m-am simtit foarte bine. Se vede ca am origini latine, ma regasesc in temperamentul lor, desi am luat extrem de mult si de la germani. Zumzetul oraselor traficul, felul in care ei vorbesc, gesticuleaza sau pur si simplu modul in care isi petrec o seara pe malul apei savurand un pahar de Aperol Spritz – clar, italienii stiu sa se bucure de viata.

Weekend prelungit la orizont, chef de zburat, verificat ofertele companiilor aeriene si asa ne-am hotarat sa plecam la Milano, in familie.

Joi seara decolam de la Köln si undeva pe 23:30 eram dejam in Bergamo. Fiind extrem de multi pasageri nu am reusit sa luam primul autobuz, chit ca aveam rezervare, dar am reusit in al doilea si undeva pe 2:30 puteam sa ne cazam si noi, sa dormim macar cateva ore.

Vineri, dupa un mic dejun bun si doua Caffee Americano am luat orasul la pas.Am zis ca prima destinatie trebuie sa fie – Domul, cum altfel?! Am stat in jur de 15 minute sa ne luam bilete (au mai multe pachete, fiecare poate sa-l aleaga pe cel care i se potriveste) si inca vreo 15 sa intram in Dom, pentru ca fac un control destul de amanutit. Desi eram patita din Florenta si chiar imi pusesem un sal in geamantan, l-am uitat in hotel, evident, asa ca obligat fortat a trebuit sa-mi cumpar unul de la indieni (la suprapret), altfel riscam sa nu intru, desi rochia era lunga si inchisa pana sus, dar vezi doamne aveam umerii dezgoliti. Am vazut ca au intrat turisti cu mult mai multa piele dezgolita, dar eu zic sa nu va riscati.Interiorul Domului nu mi s-a parut atat de spectaculos, cine a fost in Vatican va face, involuntar, comparatii, insa terasa Domului este o bijuterie in sine. Foarte frumoasa arhitectura si o privesliste superba asupra intregului oras.

Si cum ne-a luat ceva timp sa vizitam tot, sa ne pozam, sa radem, ne-am gandit ca nu ar strica sa bem un Cappuccino, langa Dom. Desi am fost avertizati ca Milano estre extrem de scump, mie personal nu mi s-a parut exagerat. 4,5€ un Cappuccino mi s-a parut mai ieftin decat 8,5€ pe un Latte Macchiato langa Vatican.

Urmatorul punct a fost Galleria Vittorio Emanuelle II (unul din cele mai vechi Mall-uri)  care este un punct de atractie pentru turisti. Nu doar cladirea in sine este un „muzeu” ci si vitrinele unor lanturi de magazine de lux. De acolo am iesit fix in fata Operei Scalla si apoi am luat-o pe stradute laturalnice pana la Castello Sforzesco. Pe mine ma atrag locurile mai putin turistice, pentru ca-ti ofera o priveliste mai autentica si poate mai necomerciala.

Avand doar doua zile la dispozitie, n-am vizitat muzeele din Castel, dar pentru zilele ploiase cred ca este o alternativa buna. Asa ca am plecat mai departe catre Biserica Santa Maria delle Grazie in speranta ca vom putea vizita Cina cea de Taina a lui Leonardo da Vinci, ignorand toate ponturile cum ca-ti trebuie rezervare. Si ne-am inselat pentru ca, intr-adevar, iti trebuie rezervare, cel mai bine chiar cu o saptamana inainte.

Ca sa ne treaca supararea, ne-am rasfatat cu o inghetata si am mers catre cartierul Navigli, unde sunt canalele, candva folosite pentru navigatie, acum folosite pentru plimbari si irigatii. Plin de contraste orasul asta, daca in zona comerciala esti bombardat de reclame, turisti, comercianti dispusi sa-ti vanda selfie-stick-uri, brichete, samd, in Navigli este de poveste. Pana pe la 18:00 sunt foarte putini cei care se aventureaza pe strazi, insa seara orasul este ca un furnicar, terasele si restaurantele isi deschid usile, turistii fac poze, de poveste.

A doua zi am vrut sa vizitiam muzeul Giorgio Armani, insa ceea nu am luat noi in calcul e ca avea loc Milan Fashion Week Uomo si colac peste pupaza, prezentarea a fost fix acolo. Lume multa, fotografi si mai multi, foarte multi asiatici asteptau sa iasa cineva, iese acel cineva, fanele tipa, fac poze, lesina si noi 4 stam ca la film. Ne lipsea popcornul. Habar nu aveam cine este individul, chestie care ne-a costat ceva volum de date si o ora de cautat pe Google, instagram, samd. Vorba lui Andy: e greu sa recunosti un asiatic, pentru ca toti seamana intre ei. :-)) Dupa mult timp am reusit sa deslusim misterul. Era vorba Hu Ge(predestinat nume) si este un actor/ cantaret destul de celebru in China, dar asta tot nu ne-a ajutat cu nimic, ca in muzeu nu am mai apucat sa intram, asa ca ne-am dus la muzeul de tehnica Leonardo da Vinci. Macar nu era aglomerat si aveau aer condtionat. Ni s-a parut o alternativa fair.

Ne-am luat ramas bun, savurand o Pizza ca la mama ei in Navigli.

Per total: mi-a placut Milano, este un oras care merita vazut cel putin o data in viata asta, dar poate prea comercial pentru gustul meu. Inclusiv in ghidul turistic este mentionat ca frumusetea orasului este ascunsa si ca de multe ori trebuie sa o iei pe stradute laterale sau pur si simplu sa arunci o privire in gradinile interioare.
Fiind capitala modei, pot sa spun cu mana pe inima ca sunt foarte bine imbracati, barbatii poate mai mult decat femeile. Cred ca in perioada MFW este o nebunie acolo.
Intr-adevar si timpul a fost scurt, poate ca daca aveam timp sa-l descoperim mai pe indelete ar fi fost altceva. Dar am petrecut timp de calitate cu cei dragi, am construit amintiri impreuna si am ras la greu. Si asta e cam tot ce conteaza!