De ceva ani am in minte o idee. Stiu,am mai spus-o, aruncati cu pietre, recunosc: procrastinarea e la mama ei acasa, numai ca de data asta chiar se intampla niste chestii..dar va povestesc despre asta putin mai tarziu. Plecand de la acest proiect, automat m-am gandit si pe ce urmeaza sa-mi focusez blogul. Registrul Travel mi-am dorit sa ramana in continuare, pentru asta calatoresc cu drag si sunt sigura ca unele idei poate folosesc cuiva. Sa mai abordez subiecte personale? Poate nu-i cea mai buna Strategie de Marketing/promovare, dar este blogul meu, locul unde pot sa-mi descarc sufletul si de ce nu, intr-o lume si asa destul de negativa- locul unde-si descretesc sau nu si altii fruntile.
Si cand scriu asta, imi vin in minte trei intamplari, ce au comun doua chestii: subsemnata si o pijama.
Prima se intampla prin 2007:
„Logodnicul meu, pentru ca nu eram casatoriti, avea o hala unde cu gasca lui de prieteni repara masini in timpul liber. Intr-una din zilele lui libere, el in hala, eu acasa, ca o floricica: intr-un neglijeu, cand aud ca suna la interfon. Imi comandasem niste lentile de contact, sa am ochii verzi si de euforie: am tras un capot de satin pe mine si repede sa-mi iau pachetul in primire. Ce am omis eu, in toata p̶̶r̶̶o̶̶s̶̶t̶̶i̶̶a̶ graba mea a fost ca in spatele meu s-a inchis USA de la apartament si eu am ramas, evident pe afara. Scarile erau reci, eu semi dezbracata, nu stiam cand urmeaza el sa ajunga acasa. Ce sa fac? Ce sa fac? Si-mi vine ideea salvatoare: -Sun la vecinii de deasupra!
Sa ne intelegem,eu nu stiam decat doua chestii in germana : Aschenbecher(scrumiera) si Ich liebe dich (te iubesc), dar am zis sa nu fac cistita pe scari, asteptand, asa ca am sunat la ei,tragand de peticul ala de capot.
Fata vecinului a fost memorabila cand m-a vazut, bine nici macar un sfert din cea a sotiei lui, care a venit putin mai tarziu, dar..incerc sa-i explic in engleza, ma invita sa iau loc pe fotoliu si hai sa „rezolvam” problema:
-Tu stii unde e hala asta?
-Mhm da, in satul X
-Poti sa-mi dai numarul lui de telefon?
-Stiu doar 3 numere de telefon pe de rost: pe al mamei si numarul de fix al surorilor, deci nu?
-Exista posibilitatea sa luam cumva legatura cu el?
-Da, sunati la firma unde lucreaza, ei au nr lui.
Suna omul la firma, aia-l suna pe al meu si cum avea liber doar nu era el prost sa raspunda la telefon? Si in toata nebunia aia, apare sotia vecinului si nici macar nu vreti sa stiti ce fata a facut cand a vazut o tanara de 20 ani, in neglijeu, pe fotoliul ei din sufragerie. Sunt curioasa, cati pumni si-o fi luat barbati’su dupa aia in cap si daca si pana in ziua de azi l-a crezut ca m-am inchis pe afara.
Mi-a dat femeia o pereche de blugi, ca sa-mi salveze rusinea si ei orgoliul si ne-am suit in masina, incercand sa gasesc un drum, pe care mai fusesem de maxim 2 ori in viata mea.
Draci ca atunci nu cred ca si-a mai luat Andy,dar nici nu mai indrazneste sa nu raspunda la telefon :-D”
A doua se intampla prin 2011:
„Cam asemanator cu povestea de mai sus, numai ca nu erau lentile de contact, erau hainele puse la uscat afara. Si cand a inceput ploaia am avut intentia sa le bag in casa. In realitate am ramas si eu si ele pe afara.
Era duminica, Andy lucra si eu stiam sa singura solutie este sa merg pana la proprietarul casei, sa-i cer cheia de rezerva. Batranele ieseau de la biserica, batranele isi dadeau coate vazandu-ma, drumul mi se parea interminabil si uite asa au reusit vecinii sa stie ca la Nr.31 s-a mutat o nebuna care se plimba in pijama.”
A treia si „oare ultima?” septembrie 2017:
„Anul acesta mama mea a implinit 60 ani. Aveam ceva pregatit pentru ea, dar mai vroiam sa luam flori si ceva prajituri. Numai ca am uitat.
Dimineata, sarim din pat si ne rugam sa nu se fi trezit inaintea noastra. Deschid usa de la dormitor si o vad pe mama coborand scarile. Inchid usa la loc. Buei ce facem?
Mai stam 5 minute, acu asta e, zicem la multi ani, ne cerem scuze ca nu avem flori si gata! Ajunsi in bucatarie, tata da, mama nu!
-Tata, unde e mami?
-Jos la masina de spalat!
-Tata vezi ca plecam sa-i luam flori!
In drum spre usa, apare si Mama: Buna mama, pa mama!
Toate astea intr-o fractiune de secunda. Prima data am mers la florarie si floraresei cred ca nu i-a placut pijama mea cu hipopotami, ca prea era incruntata si nici aranjamentul nu a fost cine stie ce, dar ce mofturi sa mai fac, cand stiam cum am trecut pe langa mama si apoi la patiserie. Oameni buni, alerg aproape in fiecare weekend, de cele mai multe ori si prin sat. Si nu vezi tipenie de om. Eh in schimb, in dimineata aia, zici ca se terminase toate chiflele, prajiturile si torturile pe o raza de 100km.
Si-i zambesc sotului ca o floricica: acum or sa zica astia, ca nebuna de la Nr. 31 s-a mutat la Nr. 9. In rest tot in pijama umbla!
Mamei i-a revenit inima la loc si zambetul pe fata, abia dupa ce a vazut florile si prajiturile. Si ne-a rugat sa nu mai facem asa niciodata!”
Morala: la 20 ani mi se parea o tragedie sa raman inchisa pe afara in pijama, la 25 am luat-o ca atare si la 31 era o necesitate. Deci clar, o sa mai scriu despre lucuri personale, chit ca avem si alta directie stabilita.
