N-as avea nicio problema, sa plecam aproape saptamanal la munte, daca n-ar exista accidente care sa ne ingreuneze drumul cu vreo cateva sute de kilometrii si cel putin doua ore. Da, vineri toata lumea se pregateste de weekend, autostrazile sunt arhi-pline, soferii grabiti sa ajunga la destinatie, nu e de mirare ca se ajunge si la 20 km de blocaj, datorat unui accident.
Din motivele sus-numite, am ajuns in Halblech, unde aveam un hotel rezervat pe la 22:30, asa ca vineri ne-am bucurat doar de camera decorata tipic bavarez si jeleurile puse cu mare drag pe perna.
Sambata dimineata am luat micul-dejun cu o superba priveliste spre munti. Recunosc, eu ma asteptam la ceva mai multe produse traditionale, dar se pare ca nu era in programul hotelului. In schimb posesoarea lui ne-a recomadat sa schimbam planul. Sambata noi vroiam sa mergem la Castelul Neuschwanstein si duminica sa urcam la munte, dar cum prognoza pentru duminica era clar ploaie am zis sa nu riscam si la 11:00 noi eram in Garmisch-Partenkirchen.
De acolo am urcat cu Zugspitzbahn pana la 2600m si mai departe cu telecabina pana la 2962m, punctul cel mai inalt al Germaniei.
Fotografiile nu surprind in totalitate frumusetea peisajului, indiferent cat de buna este camera sau cat de talentat este fotograful, dar pot sa spun cu mana pe inima ca primul sentiment pe care l-am trait a fost sa realizez, inca o data , cat de mici suntem si al doilea, simultan, cat de mult ma oftic ca nu am schiurile in picioare. Ma uitam cu jind la schiorii care treceau pe langa mine, mi se facea pielea de gaina cand auzeam sunetul schiurilor pe zapada si repetam obsesiv ca vreau sa schiez. Andy repeta in acelasi ritm: Ana, nu ai voie sa faci sport!
Asa ca ne-am plimbat, ne-am pozat, admirat si bine-inteles mancat: cel mai bun strudel cu mar si sos de vanilie. Eu visam de anul trecut de cand am cazut la schi si n-am mai apucat la un Kaiserschmarrn, cel mai tipic desert la cabanele montane, dar nu aveau. Am recuperat duminica.
Intersanta este granita intre Austria si Germania, un restaurant este nemtesc, celalalt este austriac, precum si macaraua plasata chiar langa varful muntelui (defect profesional). Cred cu tarie ca a lucra in conditii montane este una din cele mai mare provocari, dar si satisfactia trebuie sa fie pe masura, chit ca vorbim de tunelul de 5km facut in munte sau de telecabina cu o diferenta de ca 25oom diferenta.
Si ca tot vorbim de lucruri interesante, am aruncat o privire si in satul de igluri, unde se poate innopta. Aici gasiti lista preturilor si a serviciilor oferite. Pentru o seara deosebita, eu cred ca merita investit.
Clar, data viitoare ne intoarcem, fie cu rucsacul in spate si pantaloni scurti, fie cu schiurile in picioare, fara scuze.
